Sunetul lucrurilor niciodata spuse este un roman fragmentar, o carte-puzzle, o „adunătură" de fragmente ale vieții lui Petru Abel. O oglindă în care acesta nu a apucat să se privească pentru că, scăpând-o din mână, a transformat-o în zeci de cioburi. Fiecare „capitol” devine astfel reflexia unui ciob, pe care Petru se încăpăținează să încerce să le reunească.

Cartea e un hiperroman (in sensul hiperrealitatii lui Baudrillard) psihologic și psihedelic. Coerența fragmentelor cărții nu este de natură crono-logică, ci e dată de stări emoționale specifice.  

Fiecare din lucrurile nespuse, ținute în secret, are un impact inconștient asupra deciziilor și alegerilor celor implicați. Cele trei linii narative merg uneori în paralel, alteori se intersectează, sau chiar se identifică una cu cealaltă, formând o rețea pe care Petru Abel (asemeni tatălui său, de la care a și moștenit acest mod de a privi lumea) o percepe ca pe un labirint înfricoșător.

Ca urmare a acestor intersecții, personajele și întâmplările se conturează treptat, pe măsură ce cititorul parcurge diversele fragmente narative:
- seria Scrisorilor Niciodată Citite sau Niciodata Scrise;
- seria Cadourilor;
- seria Bărbatului Ascuns și a Bărbatului Labirint;
- seria PPPZ (Poemele Patriotice Pentru Zia);
- seria Alegerilor lui Dumnezeu, ș.a.m.d.

Fiecare din acestea conține conexiuni și trimiteri la alte fragmente, care în final revelează întregul.